luni, 28 ianuarie 2013

Mănăstirea Comana şi Parcul Natural Comana (II)

Râul Neajlov, care se varsă în Argeş, a format în această zonă o luncă deosebit de frumoasă şi de bogată, în special în zona Bălţii Comana, lângă mănăstire. Balta Comana este o microdeltă, declarată a treia zonă umedă a României (după Balta Mică a Brăilei şi Delta Dunării) şi a doua ca biodiversitate după Delta Dunării !

Desemnată în 2011 sit Ramsar (convenţia internaţională ce reglementează şi protejează zonele umede, ca patrimoniu internaţional), Parcul Natural Comana cuprinde, conform http://comanaparc.ro/, 171 specii de păsări - majoritatea protejate internaţional, 19 specii de peşti, 31 specii de mamifere - dintre care vidra şi pisica sălbatică (specii protejate), reptile, amfibieni, peste 1250 specii de plante (ghimpe, bujorul românesc, mărgăritar, brânduşe, irişi !), arbori seculari...

Căutând mai mult pe internet, mă minunez de cât de bogată şi diversificată este această zonă şi, chiar dacă noi nu am prins nici vremea şi nici nu am avut timpul necesar pentru explorare, deabia aştept primăvara, în preajma Sărbătorii Bujorului, în luna mai, pentru a face o excursie dedicată :) 

Pănă atunci, câteva imagini de iarnă, de pe marginile vaste ale Comanei
 
Gâşte şi lişiţe 
 Cer de câmpie - aveai impresia că vizitezi cerul, nu câmpia!
Vedere de la terasa unei căbănuţe, către luncă
 Lac îngheţat
Şi Parcul Naţional Comana se află în reamenajare, prin fonduri europene (POS Mediu), ceea ce nu poate decât să ne bucure :). Până la următoarea excursie, un adevărat iubitor al naturii şi un fotograf profesionist
http://peterlengyel.wordpress.com/2012/08/01/parcul-natural-comana/






Un comentariu:

  1. super poze, cel mai mult imi place sa-ti citesc postarile seara, la culcare. ma predispun spre visare ... :)

    RăspundețiȘtergere